muntele-hermon

Muntele Hermon

Divizat incomod între Siria şi Israel, dominând cu înălţimea lui Libanul, muntele Hermon, numit în arabă Jabal Ash Shaykh, este un fel de măr al discordiei din punct de vedere politic.

Versanţii de sud şi de vest au fost capturaţi în 1967 de Israel şi anexaţi unilateral în 1980. Siria controlează cel mai înalt vârf, unde are şi un post militar de observaţie, dar există planuri de dezvoltare a unei staţiuni turistice de schi în valoare de câteva miliarde de dolari. Israelul şi-a făcut deja o staţiune de schi, o destinaţie populară pentru mii de evrei, unde pot face drumeţii prin zone frumoase, vara, şi unde iarna şi primăvara se pot bucura de schi şi de alte sporturi hibernale. Forţele de securitate israelite au un post de observare bine păzit la Mitzpe Shelagim.

Muntele Hermon, care se află în capătul nordic al înălţimilor Golan, este, de fapt, un grup de munţi cu trei vârfuri separate – cel mai înalt are 2 814 m şi este în posesia sirienilor. Muntele are o importanţă crucială pentru oamenii care locuiesc în această zonă atât de sensibilă, nu numai din motive politice, ci şi pentru că înălţimile lui atrag precipitaţii importante într-o regiune altfel extrem de aridă.

Toate cele trei vârfuri sunt acoperite de zăpadă o bună parte a anului şi chiar în mijlocul verii rămân porţiuni cu zăpadă pe piscurile înalte. Fiind formaţi din calcar şi având coaste pline de falii şi canale, zăpada topită şi ploaia se scurg ca nişte izvoare din care apa curge aproape tot anul. Izvoarele astfel formate se varsă în fluviul Iordan, iar coastele de sub limita zăpezii abundă de vegetaţie.

Pinii, stejarii şi plopii se găsesc din belşug, iar poalele muntelui sunt cultivate intens cu podgorii, măslini, livezi, nuci şi legume.

CE ESTE

Un grup de munţi de o mare importanţă politică, geografică şi religioasă.

CUM AJUNGI ACOLO

Din Siria, Israel sau Liban.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CELE MAI APROPIATE ORAŞE

Chiar pe munte se găsesc două oraşe – unul israelian, Neve Ativ, şi unul sirian, al druzilor, Majdal Shams.

NU RATA

Priveliştea magnifică.

TREBUIE SĂ ŞTII

Ia cu tine haine călduroase – chiar şi în toiul verii serile sunt reci.