Ţinutul Lacurilor din Suedia acoperă o suprafaţă vastă de o mare frumuseţe, cu sate fotogenice şi zone metropolitane însufleţite.
Dar rolul principal în această piesă îl joacă lacurile. Cele mai mari dintre ele sunt Vanern, Vattern, Malaren, Hjalmaren şi Siljan.
Vanern, mai degrabă o mare interioară decât un lac, este cel mai mare din Suedia şi al treilea din liuropa, cu o lungime de circa ISO km şi o lăţime de până la 70 km. Este un paradis de apă dulce pentru orice amator de sporturi acvatice – aici poţi înota, te poţi plimba cu barca, poţi face schi nautic şi windsurfing.
La mică distanţă de el, spre est, se află lacul Vattern, al doilea ca mărime din Suedia, cu apă atât de limpede încât localnicii pretind că poţi să o şi bei. Aici se găsesc cei mai buni păstrăvi şi somoni din Europa. În zona din jurul lacului se organizează serbări şi plimbări cu balonul şi tot aici se organizează în fiecare an, în iunie, o cursă de ciclism pe o pistă de 300 km din jurul lacului, numită Vatternrundan.
Porţiunea care se întinde de la castelul Lacko, construit în 1298 pe lacul Vanern, până la insula Solleron, pe lacul Siljan, unde sunt morminte ale vikingilor, este considerată de suedezi „leagăn de cultură”. Într-adevăr, sunt atât de multe de văzut şi de făcut în aceste locuri, încât nici nu ştii cu ce să începi.
Dar una dintre cele mai bune metode de explorare a Ţinutului Lacurilor este o excursie pe uimitorul canal Gota, care leagă lacul Vanernui de Marea Baltică. O croazieră durează opt zile şi merge de la Mem, în est, pană la Sjotorp, în vest. În cadrul excursiei vei parcurge 240 km din canal şi vei trece prin 58 de ecluze Dar cel mai important lucru este că vei putea admira farmecul acestei regiuni.
CE ESTE
O suprafaţă imensă de pe teritoriul Suediei unde se află numeroase lacuri, inclusiv unul dintre cele mai mari din Europa.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina din Stockholm sau Goteborg.
CÂND SĂ TE DUCI
Vremea cea mai bună ţine de primăvara până toamna.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Goteborg, la circa 50 km sud de lacul Vanern.
TREBUIE SA ŞTII
Canalul Gota este deschis din mai până în septembrie.