pesterile-baradla-domica

Peşterile Baradla-Domica

Complexul de peşteri Baradla-Domica e de departe cel mai mare din Europa Centrală şi unul dintre cele mai frumoase. Se întinde pe aproximativ 21 km, traversând pe dedesubt graniţa dintre Ungaria şi Slovacia, în inima magnificului relief carstic al Europei Centrale, regiune intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO şi unde se găsesc peste 700 de peşteri.

Baradla este una dintre cele mai renumite şi mai cercetate peşteri din lume. Sunt o mulţime de dovezi arheologice care arată că încăperile sale au fost locuite de omul preistoric, iar în Evul Mediu oamenii o foloseau ca sursă de piatră, pe care o încărcau în care. Prima menţionare datează din 1549 şi prima hartă din lume care cartografiază o peşteră, care urmărea o secţiune de 2 km din ea, a apărut în 1794.

Turismul şi cercetarea geologică au apărut la Baradla încă de la mijlocul secolului al XlX-lea, iar în 1932 s-a stabilit că Baradla şi Domica erau de fapt intrări diferite în aceeaşi peşteră, despărţită în două de râul subteran Styx.

Sistemul de peşteri pe trei niveluri a început să se formeze cu circa 2 milioane de ani în urmă. Apa s-a infiltrat prin crăpăturile rocii calcaroase vechi de 230 de milioane de ani, dizolvând-o treptat şi depozitând sedimente ca să creeze un tărâm de poveste, cu săli subterane şi pasaje decorate cu impresionante păduri de stalagmite şi fantastice contururi de toate culorile, formele şi mărimile.

În aceste peşteri se află cea mai înaltă stalagmită din lume, de 32,7 m, o stalactită de 13 m, un abis de gheaţă, un lac şi două râuri subterane. Este şi habitat pentru 465 de creaturi, de la organisme unicelulare la crabi şi lilieci.

CE SUNT

Un tărâm subteran de poveste.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Budapesta. Cu trenul rapid până la Miskolc, la 50 km de Parcul Naţional Aggtelek.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Sunt deschise tot anul.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Miskolc, la 50 km.

NU RATA

Alte peşteri deosebite din zonă – Vass Imre şi Beke.

TREBUIE SĂ ŞTII

Graniţa dintre secţiunile ungară şi slovacă ale peşterii este marcată de o poartă de fier. Baradla este mai bine cunoscută şi e secţiunea mai mare a peşterii. Totuşi, dacă vei vizita doar Baradla, vei pierde nişte privelişti deosebite, ca şi experienţa unei plimbări cu barca pe râul subteran Styx, aşa că merită să treci graniţa de suprafaţă (lucru care se face simplu şi rapid) ca să intri şi în Domica.