peştera-ailiwee

Peştera Aillwee

Din Galway Bay, coasta nordică a Co. Clare este un platou zdrenţuit de calcar numit Burren. Este pustiu, plat şi nici măcar oile nu-l găsesc primitor. Din loc în loc, pe o întindere de kilometri în care n-o să vezi decât crăpături şi şanţuri adânci în rocă, prin cenuşiul în 40 de nuanţe al lichenilor se mai ridică doar vreun arbust.

Ciudatul peisaj este unic pe Pământ (astronauţii americani se antrenau aici până să se afle că de fapt nu seamănă deloc cu relieful selenar), dar ascunde ceva şi mai extraordinar. Peştera Aillwee este singura intrare spre un vast complex subteran din care poţi explora Burren de dedesubt.

Aillwee te conduce printr-un tunel către o serie de grote săpate de ploi şi de râuri tumultuoase care şi-au făcut loc prin roca de suprafaţă în milioane de ani. Apa furioasă a creat adevărate catedrale, precum peştera Midsummer, care are stalagmite vechi de 5 000 de ani, pasaje tubulare, galerii de piatră netedă şi încăperi precum Mud Hall, în care stalagmitelor noduroase le-au trebuit 8 000 de ani să ajungă la dimensiunile enorme de azi.

O să mergi peste poduri, pe sub cascade şi o să treci pe lângă săpături superficiale în care urşii şi-au făcut locuri de hibernare, înainte de a dispărea definitiv din Irlanda, acum 1 000 de ani. Bear Haven este un sit în care s-au descoperit recent fosile ale acestor urşi.

În tot acest sistem de grote – în prezent, peste 1,3 km sunt luminaţi şi consideraţi siguri pentru vizitatori -, cel mai curios element este plafonul. Te uiţi în sus şi vezi rădăcinile numeroaselor plante rare care se ascund în fisurile din Burren.

Sub cerul liber, vânturile aspre şi muşcătoare ale Atlanticului inhibă orice plantă în afară de flora alpină; dar jos, în fisuri, unde lumina ajunge, dar nu şi ochiul omului, protejate în închisoarea lor de stâncă, sunt colonii întregi de plante, muşchi şi licheni care se găsesc de obicei într-un climat mediteraneean, inclusiv câteva orhidee foarte rare.

Ciudăţenia geologică a peşterii Ailiwee îţi permite să le vezi de aproape.

CE ESTE

Un sistem de peşteri de calcar.

CUM AJUNGI ACOLO

Din Ballyvaughan, ia-o pe Corkscrew Road; după 2 km, fă la stânga pe R480 S, spre Lisdoonvarna. Peştera Aillwee se află pe dreapta, cam la 3 km.

CÂND SĂ TE DUCI

lanuarie-noiembrie. Încearcă să eviţi aglomeraţia verii.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Ballyvaughan, la 5 km.

NU RATA

Poulnabrone Dolmen, în drum spre peşteră.

TREBUIE SĂ ŞTII

Dacă vei găsi o orhidee, să nu o atingi şl să nu îi dezvălui locaţia exactă.