parcul-naţional-cabaneros

Parcul Naţional Cabaneros

Ghemuit în Montes de Toledo, la sud-vest de oraşul cu acelaşi nume, acest parc naţional acoperă o suprafaţă de 390 km2 cu dealuri joase, munţi şi păduri. Speciile care trăiesc aici sunt perfect adaptate la viaţa aspră de pe solurile sărace, cu climă extremă, care variază dramatic de la geruri şi vânturi şuierătoare în timpul iernii la călduri de cuptor în timpul verii.

Dintre copacii de aici amintim stejarul ţepos şi stejarul de plută care cresc printre subarboretul mediteraneean şi pe pajiştile verzi.

Zona e importantă pentru animalele de aici – un mare număr de specii care nu se mai găsesc nicăieri în lume – şi pentru faptul că este loc de cuibărit pentru a doua colonie din lume ca mărime de vulturi negri, ca şi pentru vulturul pleşuv sur, uliul negru şi cu umerii negri (Elanus axillaris, barza albă şi barza neagră, acvila aurie şi vulturul imperial, şoimul Montagu şi buha, care se hrănesc cu animale mici care rezistă în acest habitat.

Printre păsările mai mici care pot fi văzute primăvara şi vara sunt dumbrăvencele şi coloratele prigorii.

Ai mai multe şanse să auzi cunoscutul pu-pu al pupezei, decât să vezi această pasăre timidă şi surprinzător de bine camuflată. Printre cele 45 de specii de mamifere se găsesc mistreţul, cerbul roşu şi căprioara roşcată şi extrem de rarul linx iberic. Zonele din extremităţile parcului au acces liber, dar pentru mijlocul rezervaţiei trebuie rezervare: vizita se face numai cu ghid, pe jos sau cu un jeep.

CE ESTE

Un parc naţional în centrul Spaniei.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la Toledo sau Ciudad Real.

CÂND SĂ TE DUCI

Primăvara sau toamna.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Retuerta del Bullaque, la 7 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

Vizitele în rezervaţia centrală trebuie stabilite în avans.