Pădurea Boemiei este un lanţ muntos nu prea înalt din centrul Europei care se întinde din Republica Cehă până în Germania şi Austria, alcătuind în acest fel o graniţă naturală între ţări.
Aceşti munţi dens împăduriţi, cu un climat aspru, sunt printre cei mai vechi din Europa şi alcătuiesc cumpăna continentală a apelor care curg către Marea Nordului şi Marea Neagră. Vârfurile lor au fost erodate de vreme şi acum sunt rotunjite, cu doar câteva părţi stâncoase; aici sunt turbării şi platouri înalte, la altitudini cuprinse între 1 000-2 000 m. Cel mai înalt vârf este Grober Arber, care ajunge la 1 456 m.
Din apele colectate din Munţii Pădurea Boemiei izvorăsc râurile Vltava, Otava şi Uhlava, iar datorită marilor cantităţi de zăpadă care cad aici iarna, a turbăriilor, dar şi a barajului Lipno, regiunea a devenit o importantă sursă de apă pentru centrul Europei – lacurile glaciare de aici nu fac decât să-i sporească frumuseţea.
Originile pădurilor de aici datează de prin anul 400 î.Hr., când ele erau locuite de boii. Aceştia erau vechi celţi din Gallia, nordul Italiei, Boemia, Moravia şi Slovacia. Numele Boemia vine din latinescul „casa poporului boii“.
În epoca modernă, pădurile au avut o istorie complicată, pentru că au făcut parte din Cortina de Fier şi atunci regiunea, care nu era înainte prea populată, a fost complet evacuată, iar pădurea a cucerit tot teritoriul.
Zonele agricole existente s-au transformat în păduri cu ecosisteme bine conservate şi neatinse de mâna omului.
Azi, Pădurea Boemiei este o populară destinaţie de vacanţă, unde poţi face drumeţii şi ciclism, vara, iar în timpul iernii se pot face coborâri cu schiurile sau schi-fond. Regiunea est e industrializată – de aici se extrag cărbuni, grafit, caolin şi granit, există fabrici de sticlă deosebite şi fabrici de şnaps.
CE ESTE
Pădure sălbatică din Europa Centrală, care se întinde pe teritoriul mai multor ţări.
CUM AJUNGI ACOLO
În Cehia – cu avionul până la Praga, apoi pe E50 până la Plzen, după care pe E53 până la Klatovy şi apoi spre pădure.
În Germania – cu avionul până la Nurnberg, apoi pe E56 până la Regensburg, după care pe E53 până în pădure.
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând, dar pentru sporturi în aer liber şi drumeţii, ideal ar fi vara, şi iarna pentru schi.
CELE MAI APROPIATE ORAŞE
În Republica Cehă, Klatovy, la 20 km.
În Germania, Regensburg, la 18 km.
NU RATA
Lipno, un lac artificial al unui baraj construit în Cehia, la sud de Sumava.
TREBUIE SĂ ŞTII
Etimologia folclorică sugerează că numele Sumava înseamnă „zgomotul vântului prin copaci”.