Lanţul muntos aspru din sud-vestul Bulgariei este remarcabil nu numai pentru versanţii săi de calcar şi granit, ci şi pentru flora şi fauna bogate şi diverse. Cea mai mare parte din zonă este protejată, fiind parc naţional înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1983. Munţii se întind pe circa 60 km de la nord-est la sud-est, iar lăţimea lor variază între 25 şi 40 km. Pirin are o mulţime de râuri şi separă zona de drenare a râurilor Mesta şi Struma.
Cel mai înalt vârf, Vihren, are 2 914 m, dar există încă alte 60 care trec de 2 500 m. Este un splendid peisaj alpin, cu munţi de marmură şi granit şi cu spectaculoase lacuri glaciare aşezate în circuri adânci. Cel mai mare şi mai adânc dintre ele este Popova, dar mai sunt încă 180, toate cu apă limpede precum cristalul şi înconjurate de munţi acoperiţi de zăpadă.
Munţii Pirin pot fi împărţiţi în trei regiuni, atât geografic, cât şi geologic – de nord, centrali şi de sud -, iar această diversitate a adus după ea specii bogate de floră şi faună. Sunt păduri singulare de pin şi brad străvechi care adăpostesc peste 1 300 de specii de plante, dintre care 18 sunt endemice.
Multe dintre cele 175 de specii de vertebrate care trăiesc în aceşti munţi sunt rare sau în pericol de dispariţie. Printre mamifere se găsesc ursul brun, lupul cenuşiu, şacalul, jderul de pin şi jderul de stâncă, iar printre păsări se numără acvila aurie, vulturul pestriţ, buha şi cocoşul de munte.
Munţii Pirin au câte ceva pentru toată lumea. Turiştii se pot bucura de frumuseţea verii în plimbări şi drumeţii, iar în timpul iernii pot face schi sau alte sporturi. În partea de sud a munţilor, în apropiere de graniţa cu Grecia, sunt drumuri ale vinului – se spune că în frumosul sat cu case albe Melnik se produce cel mai bun vin din ţară.
CE SUNT
Un mic lanţ muntos în care vei găsi un splendid peisaj alpin, bogat în floră şi faună.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina.
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Sunt multe oraşe şi sate în jurul munţilor Pirin, dar Bansko, la intrarea în parcul naţional, are cele mai multe facilităţi pentru turişti.
NU RATA
Staţiunea Sandanski; Melnik.
TREBUIE SĂ ŞTII
Climatul variază mult în funcţie de altitudine. Munţii cei mai înalţi pot avea zăpadă timp de opt luni pe an, în timp ce regiunea sudică, mai joasă, are un climat submediteraneean.