migraţia-renilor-finlanda

Migraţia renilor – Finlanda

Renul (Rangifer tarandus) este fratele domesticit al speciei care în America de Nord este numită caribu şi face parte din familia cerbilor. Sunt animale mari, cu coame care au extremităţi late, bine adaptate la mersul pe pământ moale, adesea acoperit de zăpadă.

Spre deosebire de alte specii de cerb, atât masculul, cât şi femela au coarne – masculul le foloseşte în luptele cu rivalii din perioada de împerechere sau de rut.

Se presupune că renul a fost domesticit pentru prima dată în Europa acum 5 000 de ani. Se presupune, de asemenea, că toţi renii domesticiţi se trag din această specie de ren, întrucât tentativele recente de domesticire au eşuat.

În regiunile arctice sunt multe populaţii indigene foarte apropiate de aceste animale robuste. În Scandinavia, populaţia saami se ocupă de sute de ani cu creşterea renilor – carnea o folosesc pentru hrană, pielea pentru confecţionarea hainelor şi a adăposturilor, iar forţa lor pentru tracţiune, întrucât sunt triburi nomade care se deplasează transportându-şi după ei bunurile.

Pentru populaţia saami, timpul se împarte după anotimpuri, diferite în funcţie de viaţa renilor şi de climă. Vara, renii trăiesc pe coastă, ba chiar înoată până la insulele din apropiere. Aici este iarbă din abundenţă, iar renii, mai ales puii, se îngraşă pentru perioada de iarnă grea care îi aşteaptă.

La sosirea toamnei, începe migraţia spre zona continentală. Renii au locuri tradiţionale de împerechere, unde are loc rutul anual, şi de obicei se întorc în fiecare an în acelaşi loc.

Iarna, din octombrie până în aprilie, are aproape opt săptămâni de întuneric total. Locul unde îşi petrec iarna renii depinde de căderile de zăpadă şi de disponibilitatea hranei lor hibernale, lichenii.

Primăvara, turmele pornesc din nou spre păşunile de vară, acolo unde femelele îşi vor naşte puii.

CE ESTE

O migraţie a renilor şi a crescătorilor lor, care are loc de două ori pe an.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Ivalo, apoi cu maşina.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Utsjoki, Finlanda.