les-cascades-du-herisson

Les Cascades du Herisson

Una dintre frumuseţile ascunse ale Franţei, la marginea Parcului Natural Haut Jura, în apropiere de graniţa cu Elveţia, Cascades du Herisson este un grup de treizeci şi una de cascade care varsă apele lacurilor de sus la 600 m distanţă, pe o lungime de 3,5 km.

Cele mai mari dintre ele sunt l’Eventail (Evantaiul) şi le Grand Saut (Marele Salt), cu 65 m, respectiv 60 m. Numele Herisson vine din cuvântul grecesc care înseamnă „sacru” şi din celticul care înseamnă „apă“. Cărarea care merge de-a lungul văii râului, de la Doucier, te poartă printr-un frumos peisaj cu pădure, unde eşti însoţit în permanenţă de susurul apelor.

Pe măsură ce te apropii de cascade, susurul se transformă treptat într-un vuiet asurzitor. Cea mai joasă dintre cascade, Cascade Girard, cade vijelios peste stânci de la 35 m. Cărarea urcă apoi de la o cascadă la alta, din ce în ce mai frumoase, până când, în sfârşit, ajungi în vârf, la Cascade de l’Eventail.

Râul este alimentat de apele lacurilor aflate sus în munţi şi sunt multe trasee care te duc spre ele, ba chiar mai sus, la Pic d’Aigle, pentru o uimitoare privire panoramică asupra regiunii. La Grand Saut apa cade într-un bazin adânc şi poţi să te plimbi prin spatele cortinei de apă, iar la Gour Bleu este un bazin albastru cu apă limpede, unde apa se opreşte un moment, înainte de a se prăvăli nebuneşte pe versantul muntelui.

Ceva mai jos în vale este o peşteră în versantul muntelui, Grotte Lacuzon, la care poţi ajunge cu multe precauţii.

CE SUNT

Una dintre cele mai frumoase serii de cascade din Europa.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la Besancon până la cătunul Doucier, apoi pe jos sau pe GR559.

CÂND SĂ TE DUCI

Ideal e primăvara târziu.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Champagnole, la 25 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

E obligatoriu să ai încălţăminte de drumeţie, deoarece cărarea e abruptă în multe locuri şi adesea alunecoasă. Drumul se face în două ore şi jumătate sau trei ore.