grota-albastra

Grota Albastră

Sudica insulă italiană Capri, iubită de împăraţii Augustus şi Tiberius, se află în largul Peninsulei Sorrentine, la sud de golful Napoli.

E alcătuită în special din calcar, iar această rocă moale a permis mării să sape în faleze nenumărate peşteri. Cea mai celebră dintre ele este Grota Albastră (Grotta Azzurra), pe coasta sudică, un loc despre care se crede că era folosit de împăraţi ca baie privată.

După ce au trecut de intrarea joasă a peşterii, vizitatorii sunt înconjuraţi de lumina albastră care se estompează pe măsură ce peştera coboară mai în adânc. Această stranie lumină albastră este de fapt lumina soarelui care intră în peşteră printr-o altă grotă scufundată, de unde se reflectă în calcarul alb şi în nisipul de pe podeaua peşterii, luminând astfel apa de dedesubt.

Dacă intrarea în peşteră ar fi fost la o înălţime mai mare, soarele ar fi intrat direct în peşteră şi n-ar mai fi existat acea magică lumină albastră.

În funcţie de înălţimea valurilor, ghizii care însoţesc excursioniştii în barcă – fără de care nu poţi intra în peşteră – le pot cere să se întindă în barcă, pentru a nu se lovi de plafon.

Dacă închizi ochii când intri în peşteră, efectul luminii albastre, atunci când îi vei deschide, este mult mai şocant.

CE ESTE

Un remarcabil accident al naturii.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu o ambarcaţiune de la Napoli sau Sorrento până la Marina Grande din Capri, apoi cu o barcă din zonă.

CÂND SĂ TE DUCI

Vara.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Capri, la 3 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

Uneori ghizii cântă în peşteră.