defileul-tarn

Defileul Tarn

Defileul Tarn (Gorges du Tarn) a fost mult timp considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din Franţa. În milioane de ani, râul Tarn şi-a făcut drum prin calcarul platourilor Grands Causses, erodând încet roca moale şi formând faleze abrupte şi un peisaj spectaculos.

Izvorând din Mont Lozere, în Cevennes (Munţii Ceveni), râul curge pe o lungime de 370 km până la Moissac, spre vest, după care se uneşte cu Garonne; dar sectorul cel mai celebru este acea porţiune care trece prin Grands Causses, mai ales prin Causse du Larzac.

Sunt 60 km de o frumuseţe uimitoare, care se vede cel mai bine de pe drumurile care urcă în serpentine până sus, pe pereţii văii. Punctul de observare inspirat botezat Point Sublime este unul dintre cele mai potrivite pentru a te opri să prinzi imaginea pe peliculă şi eventual să-ţi recapeţi respiraţia.

O atracţie mai nouă în zonă este podul care traversează valea în apropiere de Millau. Maşinile circulă la o înălţime de 270 m, permiţând pasagerilor să admire toată valea.

Însă pentru cei care nu sunt pasionaţi de înălţimi sau de viteză există şi alte modalităţi de explorare a defileului: poţi să faci o plimbare cu o ambarcaţiune cu fund de sticlă, ca să vezi stâncile pe lângă care înaintează curenţii de apă, să te plimbi pe cărarea care merge de-a lungul râului sau să cobori cu canoea pe apă, căutând să vezi bufniţele şi păsările de pradă care se joacă la înălţimi.

De aici, de jos, vei intui cu adevărat dimensiunile acestei văi care face ca oamenii şi clădirile ridicate de ei să pară pitice.

CE ESTE

Un defileu spectaculos în sud-vestul Franţei.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la Toulouse sau Montpellier.

CÂND SĂ TE DUCI

Vara.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Millau.

NU RATA

Un drum pe viaductul nou de la Millau.

TREBUIE SĂ ŞTII

Râul se poate umfla foarte rapid după ploi puternice.