muntele-pelée

Muntele Pelée

Muntele Pelée (Muntele Chel) este un vulcan activ de pe insula Martinica, la 24 km nord-vest de capitala Fort-de-France.

Face parte din lanţul vulcanic curbat al Antilelor Mici, care se întinde pe 700 km, din Puerto Rico până în Venezuela. Muntele Pelée domină insula cu înălţimea lui de 1 397 m, iar pe râpele versanţilor săi creşte o superbă pădure tropicală umedă.

Analiza depozitelor de aici a arătat că în ultimii 5 000 de ani au avut loc peste 30 de erupţii majore, ceea ce îl face unul dintre cei mai periculoşi vulcani din lume. Primii locuitori caraibi ai insulei l-au numit „Muntele de Foc“ (pe bună dreptate, după cum avea să se afle), dar a fost rebotezat de coloniştii francezi, uimiţi de conul lui lipsit complet de vegetaţie, alcătuit din cenuşă vulcanică întărită şi lavă şi contrastând puternic cu vegetaţia luxuriantă şi florile ce acoperă restul insulei.

Locuitorii Martiriicăi au trăit în acest paradis tropical peste 200 de ani fără să fie deranjaţi de ciudatele mici erupţii. Nimeni nu prevedea teribila tragedie care a avut loc pe 8 mai 1902, când, pe neaşteptate, după săptămâni de huruieli, un nor de gaz supraîncălzit, cenuşă şi rocă s-a prăvălit pe coasta muntelui cu o viteză de 160 km/h.

A pulverizat la propriu oraşul colonial Saint Pierre şi a ucis în jur de 30 000 de oameni în mai puţin de două minute.

Nu au existat decât doi supravieţuitori, unul dintre ei fiind un hoţ, protejat de zidurile celulei în care era încarcerat. Saint Pierre, „Parisul Caraibelor“, nu şi-a mai recâştigat statutul de capitală culturală şi comercială a Indiilor de Vest franceze.

Azi, muntele Pelée domină aparent liniştit oraşul Saint Pierre şi frumosul peisaj din Martinica. Totuşi, se poate trezi în orice clipă, aşa că e monitorizat în permanenţă de vulcanologi.

CE ESTE

Un vulcan activ.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la aeroportul internaţional Lamentin, aflat la 10 minute distanţă de capitala Fort-de-France, sau cu feribotul ori catamaranul din St. Lucia, Guadelupa sau Dominica.

CÂND SĂ TE DUCI

Tot anul este cald şi soare. Aprilie e luna cea mai uscată, septembrie e cea mai umedă

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Morne Rouge

NU RATA

Musée Vulcanologique şi ruinele vechiului teatru de la Saint Pierre.

TREBUIE SĂ ŞTII

Martinica e locul de naştere al împărătesei Josephine, soţia lui Napoleon.