insulele-tobago-cays

Insulele Tobago Cays

A nu se confunda cu insula Tobago: acest grup de cinci insuliţe nelocuite din Grenadine sunt scoase parcă direct din Robinson Crusoe.

Tobago Cays sunt nişte insule pustii cu palmieri, plaje cu nisip pur şi alb şi peşteri tainice, însumând 24 ha de uscat în mijlocul unor ape limpezi şi deloc adânci. Numai una dintre ele nu este înconjurată de uriaşul recif Horseshoe (Potcoava), cu un diametru de 3 km.

Sunt faimoase pentru frumuseţea lor deosebită şi, deşi relativ inaccesibile, au devenit cel mai important punct de atracţie din Grenadine, fiind vizitate anual de circa 70 000 de turişti, pentru cele mai bune partide de snorkelling şi înot din lume.

Pe latura dinspre mare a recifului Horseshoe, apele adânci ale oceanului au o nuanţă uimitoare de smarald, iar apele mai puţin adânci – mai puţin de 4 m adâncime – au culori pur şi simplu spectaculoase: minunate nuanţe de albastru şi acvamarin în care sclipesc bancuri de peşti tropicali coloraţi.

Zidul recifului, de 18 m, străluceşte de la bureţi şi corali şi abundă în miriade de creaturi marine – teren de vânătoare pentru baracude, rechini şi ţestoase.

Tobago Cays au avut o istorie zbuciumată. Începând din secolul al XVII-lea, au trecut prin mâinile mai multor proprietari, până când, în 1999, după 15 ani de negocieri, au fost salvate din mâinile speculanţilor şi au fost cumpărate de guvern şi transformate în Parcul Naţional Marin St Vincent & the Grenadines.

Misiunea parcului este „să protejeze, să conserve şi să amelioreze resursele naturale din Tobago Cays şi să fie o moştenire naturală pentru copiii din St. Vincent şi Grenadinele şi pentru toţi copiii din lume“.

CE SUNT

Grup de insule coraliere.

CUM AJUNGI ACOLO

Numai pe apă. Cu şalupă din Union Island.

CÂND SĂ TE DUCI

Decembrie-mai, ca să eviţi sezonul uraganelor.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Clifton Harbour, pe Union Island, la 10 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

În filmul Piraţii din Caraibe, Johnny Depp a fost abandonat pe una din plajele din Tobago Cays.