cascadele-din-grenada

Cascadele din Grenada

Nu înălţimea sau grandoarea le face speciale – cascadele din Grenada manifestă pur şi simplu puterea creatoare a naturii: locuri idilice, splendide, din pădurea tropicală umedă, cu bazine de apă limpede de munte în care poţi înota şi poţi face scufundări, toate acestea într-un decor aspru cu versanţi abrupţi care coboară prin văgăuni adânci, plantaţii de copaci plini de arome şi covoare de crini sălbatici până la plaje coraliere pustii.

Pe suprafaţa de 34 km2 a acestei „Insule a Mirodeniilor” sunt risipite peste zece cascade, fiecare magnifică în felul ei. Cascada Royal Mount Carmel, cea mai înaltă dintre ele, curge vertical de la 21 m şi a obţinut o distincţie ecoturistică.

De cealaltă parte a insulei se află cele trei spectaculoase cascade Concord, cu un bazin de apă limpede precum cristalul, adânc de 6 m. La Seven Sisters (Şapte Surori) se ajunge trecând printr-o plantaţie de cacao, nucşoară şi bananieri şi printr-o pădure virgină.

După o oră, înfierbântat, obosit şi transpirat, dai peste grupul de şapte cascade. Apa se prăvăleşte peste terase în bazine limpezi cu apă verde în care poţi să înoţi şi să admiri viaţa acvatică, să te bucuri de un jacuzzi natural sau pur şi simplu să stai pe stânci, supravegheat de păsările şi de fluturii în culori uimitoare, ba chiar şi de câteva maimuţe care trăiesc pe insulă – importate din Africa în urmă cu 300 de ani.

În apropiere, dacă mai explorezi puţin pădurea, o să găseşti cascada Honeymoon, o nestemată ascunsă.

Există o tăcere specială în pădurea tropicală umedă, aşa că vei experimenta un fior indescriptibil când vei auzi prima oară zgomot cascadei, după care vei simţi nevoia irezistibilă să plonjezi în bazinele cu apă clară, privind torentul fascinant care stropeşte continuu stâncile – cel mai paradiziac loc posibil.

CE SUNT

Cascade într-un peisaj vulcanic.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu un zbor internaţional până la aeroportul Point Salines, la circa 5 km de St. George’s, capitala Grenadei. Între Grenada şi Carriacou există curse regulate, de mai multe ori pe zi, de avion, cargobot sau catamaran.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând e o temperatură plăcută, mai rece între noiembrie şi februarie. Sezonul uraganelor, cu ploaie, este lume-noiembrie. Cele mai uscate luni sunt din ianuarie în aprilie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

St. George’s

NU RATA

O zi sau două, explorează St George’s, capitala pitorească a Grenadei, cu străzi întortocheate şi abrupte şi case coloniale în culori pastelate. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din Caraibe.

Vizitează Fort George pentru o panoramă splendidă asupra întregii zone şi încearcă să ajungi sâmbătă dimineaţa la piaţă.

TREBUIE SĂ ŞTII

Locuitorii Grenadei sunt oameni serioşi şi conservatori. Ei consideră lipsă de respect să mergi prin oraş in costum de baie, în timp ce ei sunt atât de ocupaţi cu munca.