parcul-naţional-rakiura

Parcul Naţional Rakiura

Parcul Naţional Rakiura acoperă cam 85% din insula Stewart, vizavi de Insula de Sud, peste strâmtoarea Foveaux. Este renumit ca singurul loc unde poţi vedea aproape sigur pasărea kiwi în sălbăticie, fiindcă aici trăiesc circa 25 000 de exemplare.

Rakiura este unul dintre numele maori ale insulei şi înseamnă „ceruri strălucitoare”, o referire, poate, la strălucirea pe care o capătă deseori aici răsăritul şi apusul de soare, sau poate la aurora australă – Luminile Sudului; aici variaţia de câmp magnetic produce destule aurore.

Este cel mai nou parc naţional din Noua Zeelandă, fiind întemeiat în 2002. Deşi prădători precum pisica şi şobolanul au făcut ravagii în populaţia de păsări a insulei, iar căprioara introdusă aici a păşunat excesiv anumite arii de pădure, insula are un nivel de conservare mult mai bun decât oriunde pe continent.

Traseul Rakiura, unul dintre primele zece trasee frumoase din Noua Zeelandă, te poartă prin păduri luxuriante, cu uriaşe ferigi-copac, ferigi joase şi orhidee epifite. Traseul are 36 km şi durează trei zile. În afară de pasărea kiwi, drumeţii ar putea să mai vadă sau să audă şi makomako, pasărea tui, papagali, pasărea-evantai, cucul strălucitor şi, dacă au noroc, kakapo, papagalul-bufniţă.

CE ESTE

Cel mai nou parc naţional din Noua Zeelandă.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Bluff sau cu avionul de la Invercargill.

CÂND SĂ TE DUCI

Vara.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Oban, în golful Half Moon.

NU RATA

Aurora australă.

TREBUIE SĂ ŞTII

Numele Rakiura înseamnă „tărâmul cu ceruri strălucitoare” şi se referă atâta la splendidul fenomen de noapte numit aurora australis, cât şi la apusurile impresionante pe care le poţi vedea aici.