Parte din masivul Tongariro, muntele Ngauruhoe a erupt pentru prima oară acum 2 500 de ani, iar de atunci a crescut până la 2 291 m, înălţându-se cu peste 1 000 m mai sus decât ceilalţi munţi.
A fost unul dintre cei mai activi vulcani de pe planetă în secolul XX. Ultima lui erupţie a avut loc în 1975, dar în iunie 2006 s-au produs o serie de cutremure la circa 4 km sub crater.
Muntele a fost escaladat pentru prima oară în 1839, pe versantul nord-vestic, de către J.C. Bidwill, iar aceasta a rămas cea mai populară rută până azi. De la cabana Mangatepopo, urcuşul până la crater durează teoretic vreo două ore, dar practic îţi ia mai mult, deoarece clincherul vulcanic de pe versant este sfărâmicios şi e greu să-ţi fixezi piciorul.
Ascensiunea devine mai dificilă spre vârf, unde ajungi deodată la marginea îngustă ce înconjoară craterul. Groapa a fost aranjată ca să devină Mount Doom în filmul Stăpânul Inelelor: marginea ei întunecată şi descurajantă este plină de pete de sânge închegat. Dacă interiorul craterului nu mai e acum plin de aburi, hornurile din jurul lui încă mai scuipă gaze otrăvitoare şi fierbinţi, aşa că accesul în crater nu e permis.
Dacă vremea e bună, poţi vedea o privelişte uimitoare de pe buza craterului – întinderea pustie de cenuşă şi piatră ponce care ajunge spre luxuriantele păduri verzi, muntele Tongariro, la nord, şi muntele Ruapehu, la sud.
CE ESTE
Un foarte tânăr vulcan activ cu un con aproape perfect.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina, apoi pe jos.
CÂND SĂ TE DUCI
De la sfârşitul primăverii până la începutul toamnei
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Taurewa, la 16 km.
NU RATA
Priveliştea din interiorul craterului
TREBUIE SĂ ŞTII
Muntele Ngauruhoe a devenit Mount Doom în filmul Stăpânul Inelelor.