Ca şi gheţarul Fox, la 20 km în sud, Franz Josef este alimentat de zăpezi şi ploi, sus, în Alpii Sudici. Chiar mai dramatic decât vecinul său, el demonstrează un ciclu de retragere şi de avansare care depinde de cât de mult material este adăugat pe calota lui şi de cât de mult se topeşte dedesubt.
Între 1940-1980 s-a retras rapid câţiva kilometri, dar după această perioadă a început să avanseze din nou cu o viteză medie de 70 cm pe zi, iar acum are o lungime de 12 km şi se află la 19 km de mare, la o altitudine de 240 m deasupra nivelului mării. În plină eră glaciară, probabil că ajungea până la Marea Tasman.
Există mai multe posibilităţi de a ajunge pe gheţar. De la punctul terminus, vizitatorii pot opta pentru o excursie cu ghid sau pot pleca singuri până la prima cascadă de gheaţă, dar de aici e imposibil să mai urci, aşa că o modalitate populară de vizitare este cu elicopterul, care te duce în zona dintre prima şi a doua cascadă de gheaţă, unde poţi face un tur cu ghid pe gheţar sau, uneori, un drum la peşterile de gheaţă.
CE ESTE
Un gheţar lung de 12 km în Alpii Sudici din Noua Zeelandă.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina de la Greymouth.
CÂND SĂ TE DUCI
De primăvara până toamna.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Franz Josef, la 5 km.
NU RATA
O excursie cu elicopterul pe gheţar
TREBUIE SĂ ŞTII
Numele dat de populaţia maori gheţarului este Ka Rolmata o Hinehukatere – „lacrimile fetei din avalanşă”.