Micul oraş retras Burketown, aproape de capătul sudic al golfului Carpentaria, şi-a câştigat celebritatea printr-un singur lucru: este cel mai bun loc pentru observarea formaţiunii noroase cunoscute ca Morning Glory (Splendoarea Dimineţii).
În fiecare primăvară, in septembrie şi octombrie, curioşii, pasionaţii de fenomene meteorologice şi mai ales parapantiştii vin aici în număr mare să vadă acest fenomen. Nimeni nu ştie precis de ce se formează în aceste perioade sulul acesta uriaş de nori, lung de până la 1 000 km, înalt de 1-2 km şi care înaintează cu o viteză de circa 35-40 km/h, dar este fascinant pentru multă lume, mai ales în zorii zilei, când începe să se zărească la orizont aglomerarea neagră de nori care se apropie în viteză.
Aborigenii îl numesc yippipee şi spun că prevestesc vreme rea, iar locuitorii oraşului Burketown ştiu că, dacă în ziua precedentă bate vântul dinspre mare şi este umiditate ridicată, va apărea şi Morning Glory.
Pentru parapantişti, plutirea pe Morning Glory este ca un surfing pe un val gigantic. De fapt, este echivalentul aerian al unui val mareic, sulul de nori formându-se sub creasta valului. Curenţii ascendenţi din faţă îl ridică, permiţându-i să rămână in aer mai mult decât în mod normal, atunci când aerul este cald.
Parapantiştii pricepuţi zboară pe lungimea lui, atingându-l aproape cu aripa sau cu partea de sus, şi apoi se îndreaptă spre margine evitând cu orice preţ curenţii descendenţi din spate, care sunt foarte puternici.
CE ESTE
O formaţiune spectaculoasă de non vizibilă în anumite zone din Queensland.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina de la Cairns.
CÂND SĂ TE DUCI
Septembrie şi octombrie.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Burketown.
NU RATA
Dacă ai ocazia, fă o plimbare cu parapanta.
TREBUIE SĂ ŞTII
Apariţia fenomenului este imprevizibilă, aşa că va trebui să rămâi câteva zile în zonă.