Capul Byron, cel mai răsăritean punct din Australia continentală, a fost botezat astfel de căpitanul Cook în onoarea unui navigator mai vechi care făcuse înconjurul Pământului pe mare.
Exact la sud de retrasul oraş Byron Bay, pe falezele stâncoase ale intrândului se află o pădure tropicală şi un bărăgan, precum şi o frumoasă pădure de banksia. În zonă există trei trasee: cărarea de pe faleză, cărarea de coastă şi o cărare adumbrită care te poartă prin tufărişuri.
Din punctele de observare ai privelişti care te lasă cu gura căscată, vederi panoramice asupra hinterlandului verde şi plajelor de nisip alb, dar şi spre Pacific. Poziţia geografică a zonei, care pătrunde în ocean cu un şelf abrupt aflat chiar lângă coastă, o transformă într-un loc ideal pentru urmărirea vieţii marine.
Zona este un punct de atracţie pentru rechinul-doică cenuşiu, ameninţat cu dispariţia, dar şi pentru pisici de mare, ţestoase (caret), delfini, rechini-covor, caracatiţe şi o mulţime de peşti tropicali, inclusiv peştele-clovn. Rechinul-leopard şi rechinul-tigru pot fi şi ei văzuţi vara aici, iar din când în când pot fi zăriţi marii rechini albi.
Coralii asigură refugiu pentru peşti mai mici, pentru anemone şi stele de mare.
Din iulie până în noiembrie sute de balene cu cocoaşă îşi fac drum spre coasta de est a Australiei, singure sau în grupuri mici, ori în perechi, mamă cu pui.
Datorită dimensiunilor lor, regiunea este locul ideal pentru a vedea aceste masive creaturi înaintând fără grabă. Uneori pot fi văzute chiar în golful Byron. Oricând vei alege să vii aici, capul Byron este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ.
CE ESTE
Cel mai estic punct din partea continentală a Australiei.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina de la Brisbane.
CÂND SĂ TE DUCI
De primăvara până toamna, sau iarna, pentru balene.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Byron Bay, la 3 km.
TREBUIE SĂ ŞTII
În mai şi iunie zona e plină de surferi.