boundary-stream-insula-mainland

Boundary Stream, insula Mainland

Insula Mainland nu este de fapt o insulă, ci o întindere de circa 8 km2 de teren pe latura estică a lanţului muntos Maungaharuru, în Insula de Nord, cu o mare varietate de habitate, de la păduri joase, aflate la circa 300 m, până la păduri alpine, de la 1 000 m. Importanţa acestei rezervaţii este dată de speciile de păsări extrem de ameninţate care sunt protejate aici.

Înainte ca oamenii să ajungă în această zonă, mai ales europenii, existau puţin prădători, aşa că multe specii de păsări, inclusiv emblematica pasăre kiwi, s-au obişnuit cu viaţa terestră, iar după mii de ani şi-au pierdut abilitatea de a zbura şi au început să cuibărească pe sol sau sub pământ, devenind astfel pradă uşoară.

Pentru prădătorii nou introduşi: pisici, şobolani, nevăstuici, dihori, hermine sau arici; alte păsări, cum ar fi papagalul kaka (deasupra), au pierdut lupta cu posumii sau cu viespile, în căutarea de hrană.

Anumite păsări sunt ţinute în ţarcuri largi, pentru protecţie, iar acest lucru le permite vizitatorilor să le vadă de aproape, ceea ce în mod normal ar fi imposibil dacă ele ar fi în libertate. Altele, precum kokapo, sunt libere.

Cărările pitoreşti prin zona refăcută pentru asigurarea habitatului potrivit pentru păsări oferă vederi panoramice, în care, printre vedete, vei găsi şi frumoasa cascadă Shine, de 58 m. Traseul Tutira îi duce pe drumeţi până sus, de unde pot vedea golful Hawkes, aflat la 40 km spre est.

CE ESTE

O rezervaţie naturală unde sunt protejate câteva dintre cele mai rare specii de păsări din Noua Zeelandă.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la Napier, 60 km.

CÂND SĂ TE DUCI

Din primăvară până în toamnă.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Napier, la 60 km.