Acest atol miniatural, ghemuit pe vârful unui vulcan submarin stins şi acum erodat, este unul dintre cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ.
Infrastructura şi dezvoltarea turistică sunt minimale, aşa că, pentru cei care vor să scape de toate, e o destinaţie obligatorie. Capitala, Bairiki, este în sud, iar în nord se află o mică staţiune, pe Buariki. Insuliţele sunt joase şi aproape nepopulate.
Pe măsură ce vulcanul de sub ele se erodează, coralii cresc mai mult, ca să-şi menţină poziţia la înălţimea potrivită faţă de suprafaţă, dar mulţi dintre ei s-au scufundat din cauza nivelului crescut al apei şi se presupune că în câţiva ani se vor pierde şi alţii în acelaşi fel.
Recifele au deasupra plaje de nisip, iar laguna este înconjurată de palmieri; este un loc foarte liniştit, ideal pentru relaxare, unde singurele sunete care se aud sunt cele făcute de valurile care se izbesc de corali şi de cântecul păsărilor de mare.
Recifele insulei conţin o mare varietate de corali şi încântătoare bancuri colorate de peşti. Scufundătorii pot vedea pisici de mare, împăratul roşu (familia Lutjanidae), scoici, rechinul negru de recif, peşti cu solzi de argint (Albula vulpes).
Dacă ai noroc, ai putea zări şi sperioasa caracatiţă ascunzându-se într-o crevasă. Acest atol nedezvoltat şi frumos este un loc special.
CE ESTE
Un atol în mijlocul Oceanului Pacific.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul din Sydney, Brisbane, Auckland sau Wellington.
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând.
TREBUIE SĂ ŞTII
Mai multe insuliţe s-au scufundat deja în mare.