regiunea-ratanakiri

Regiunea Ratanakiri

Îndepărtata provincie nord-estică Ratanakiri, în Cambodgia, este o lume în sine. Aproape neatinse de modernitate, aici trăiesc 12 comunităţi tribale diferite, numite colectiv khmer loeu, care alcătuiesc împreună 80% din populaţia regiunii. Practic, nu există electricitate sau apă curentă şi nici drumuri pavate, aşadar oamenii de aici trăiesc aproape la fel ca strămoşii lor.

Ratanakiri este o zonă rurală – o mare parte din regiune este alcătuită din dealuri domoale şi câmpii, dar are şi munţi dens împăduriţi în apropierea graniţei cu Vietnamul. În jurul capitalei provinciei, Banlung, sunt plantaţii mari de nuci caju, cafea, alune şi cauciuc, dar o bună parte a populaţiei trăieşte mai ales în munţi şi în păduri, unde face agricultură cu metode tradiţionale – taie şi incendiază petice de pădure ca să obţină teren cultivabil – şi vânează cu arcuri şi săgeţi otrăvite.

Aceşti oameni fascinanţi sunt animişti şi marchează fiecare eveniment important prin sacrificarea unui porc. Poartă veşminte tradiţionale – de exemplu, femeile krung au saronguri răsucite pe talie şi pieptul gol, iar femeile brou au feţele tatuate şi se împodobesc cu cercei grei de fildeş, care le lungesc lobii urechilor, mărgele la gât şi brăţări de alamă.

Banlung este un punct bun de plecare pentru a vizita satele tribale de la deal, dar în vecinătate sunt şi alte puncte de atracţie, inclusiv o mulţime de cascade. Poate cel mai cunoscut loc din zonă este lacul Yak Loum, aşezat în caldera unui vulcan străvechi.

Cu o formă aproape perfect circulară şi înconjurat de vegetaţie luxuriantă, lacul este perfect pentru înot. Apele lui transparente sunt foarte adânci, circa 48 m, şi zona este considerată sacră de multe triburi khmer loeu. De pe cărarea care îl înconjoară poţi vedea papagali şi alte păsări tropicale care zboară dintr-un copac în altul.

CE ESTE

O regiune îndepărtată şi frumoasă, unde populaţii tribale trăiesc potrivit străvechilor tradiţii.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul sau cu maşina şi apoi cu feribotul până la Banlung.

CÂND SĂ TE DUCI

Noiembrie-martie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Banlung este oraşul care va fi şi baza ta de plecare

NU RATA

Minele de pietre semipreţioase.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pentru vizitarea lacului Yak Loum se plăteşte taxă.