Peninsula Shiretoko intră 70 km în Marea Ohotsk, din capătul nordic al insulei Hokkaido. Cam jumătate din suprafaţa sa este sălbăticie pură, unde poţi ajunge doar pe jos sau cu barca.
Coloana vertebrală a peninsulei sunt munţii vulcanici şi pădurile – acestea aparţin celei mai mari populaţii cunoscute de urşi bruni din Japonia şi unui mare număr de căprioare; terenurile umede, foarte întinse, sunt un sanctuar pentru colonii uriaşe de cormorani şi vulturi de mare cu coadă albă, precum şi pentru nenumărate păsări migratoare; în apele de coastă se găsesc cei mai sudici gheţari din emisfera nordică.
Această gheaţă neobişnuită în sud are un impact major asupra bogăţiei escosistemului marin şi tocmai interacţiunea dintre acest mediu şi ecosistemul terestru creează caracterul deosebit al Shiretoko.
Muntele Rausu, pe coasta de est, este cel mai cunoscut dintre vulcanii din Shiretoko, iar lanţul muntos din care face parte continuă pe sub apă şi apoi iese iar din mare în Insulele Kurile din Rusia.
Oraşul Rausu atrage vizitatori cu izvoarele lui termale şi cu peştera Makkausu, pe care acţiunea valurilor a căptuşit-o cu un extraordinar muşchi lumninescent care luminează straniu după lăsarea întunericului.
Rausu este faimos şi pentru varecul comestibil care se poate culege de acolo (din care se face un fel de supă), dar este şi punctul de pornire al „traversării Shiretoko”, principalul traseu de drumeţie către Utoro, pe coasta de vest. La 10 km nord de Utoro ajungi la cele cinci lacuri Shiretoko Go-Ko – nişte iazuri calme, încorţjurate de păduri sălbatice, oglinzi perfecte pentru munţii stâncoşi.
Chiar sub ele este cascada Kamuiwakka-no-taki, înaltă de 32 m şi lată de 2 m. Apele izvoarelor termale se amestecă cu apele râului, vărsându-se împreună în mare, de pe o creastă; dar cascada coboară şi într-o serie de bazine adânci cu apă caldă, unde (dacă ai slip) poţi să faci baie. Este impresionant, frumos şi dramatic.
De Ia Rausu la Utoro poţi să morgi şi pe apă. În jurul capului, stâncile se ridică ameninţătoare la 200 m, în linie continuă, pe o lungime de 10 km. Striaţiile negre şi albe din stâncă arată cum straturile de lavă s-au depus unul după altul pe roca sedimentară, înainte de a se ridica cu totul din apă. Este un pământ aspru şi o mare sălbatică, cu ţipete de păsări şi ape furioase: acestea sunt virtuţile izolării.
CE ESTE
Arie protejată, înscrisă în Patrimoniul Mondial, ocrotind ecosisteme terestre şi marine deosebite.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până la Memanbetsu; apoi cu maşina până la Utoro
CÂND SĂ TE DUCI
Mai-Octombrie.
CELE MAI APROPIATE ORAŞE
Utoru (vest) şi Rausu (est) – amândouă pe teritoriul parcului.
NU RATA
Cascada Xamuiwakka.
TREBUIE SĂ ŞTII
Ai grijă la urşi! Ia-ţi un clopoţel de urşi şi vorbeşte tot timpul când mergi, mai ales primăvara, când urşii ies din hibernare.