complexul-forestier-dong-phayayen-khao-yai

Complexul Forestier Dong Phayayen-Khao Yai

Înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2005, Complexul Forestier Dong Phayayen-Khao Yai cuprinde patru parcuri naţionale şi un sanctuar, întinzându-se pe 230 km de la Khao Yai, la 120 km de Bangkok, spre est, către graniţa cu Cambodgia. Districtul Khao Yai, aflat pe un afloriment stâncos din Munţii Dongrek, are înălţimi care coboară treptat de la 1 351 m în vest până la 200 m în est.

Complexul conţine şapte tipuri majore de pădure; predomină însă pădurea tropicală, verde tot anul, care acoperă 75% din toată suprafaţa. Sunt râuri năvalnice şi izvoare repezi, cu o puzderie de cascade şi defileuri, pe partea sudică a munţilor.

Această vastă arie protejată asigură habitatul pentru o mulţime de specii de animale şi plante care în alte locuri sunt în pericol. Cel puţin 2 500 de specii de plante au fost înregistrate aici, inclusiv 16 endemice. Sunt 200 de specii de reptile şi amfibieni, aproape 400 de specii de păsări şi 112 specii de mamifere.

Printre acestea sunt mamifere mari, precum elefanţi asiatici (o populaţie de circa 300 de exemplare), tigri, urşi negri asiatici, urși lună malaezieni, leoparzi pătaţi, pisici marmorate, giboni cu păr lung şi două specii de macac.

Circa 50 km de trasee de drumeţie străbat pădurea – un loc extraordinar, cu copaci înalţi drapaţi în liane, muşchi şi epifite.

Sunt perioade în care înfloresc o mulţime de copaci şi arbuşti, iar orhidee sunt peste tot. Pădurea nu e niciodată tăcută: gibonii strigă, cicadele țăcăne continuu, iar păsările fluieră şi cântă. La apus, poţi vedea peste un milion de lilieci părăsind peştera de la marginea parcului, în căutarea hranei.

CE ESTE

O zonă cu pădure tropicală de importanţă internaţională, care conservă peste 800 de specii de faună, inclusiv 24 de specii vulnerabile sau ameninţate cu dispariţia.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu trenul sau cu maşina până la Pak Chong, din Bangkok, apoi cu maşina.

CÂND SĂ TE DUCI

Noiembrie-mai.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Pak Chong, la 23 km.

NU RATA

Ayutthaya.

TREBUIE SĂ ŞTII

Intrarea se plăteşte. În lunile de iarnă vei avea nevoie de o jachetă seara.