cele-trei-defileuri

Cele Trei Defileuri

În provincia Hubei, cam la jumătatea fluviului Yangtze, este celebra regiune pitorească numită Cele Trei Defileuri. Defileul Qutang este lung de 8 km, nu depăşeşte 100 m lăţime, iar pereţii lui sunt stânci aproape verticale, care se pierd în nori.

Wu are 45 km lungime şi este străjuit de nişte stânci cu forme atât de ciudate, încât legenda spune că zeiţa Yao Ji şi sora ei au transformat în munţi nişte demonici dragorii de râu. În sfârşit, defileul Xiling, de 66 km, este cel mai lung dintre toate şi considerat dintotdeauna cel mai periculos pentru navigatori.

Zona nu este spectaculoasă doar ca aspect, ci este interesantă şi ca istorie; aici sunt şi importante situri arheologice. De 90 de ani, guvernele chineze şi-au propus să facă un baraj în aceste defileuri, iar construcţia, finalizată în 2006 şi dată în folosinţă în 2009, este cel mai mare baraj hidroelectric din lume. Acest baraj a stârnit o mulţime de controverse.

Cei care sunt în favoarea lui vorbesc despre energia curată pe care o va asigura, extrem de necesară pentru economia care se dezvoltă rapid şi spun chiar că va ajuta la controlul inundaţiilor frecvente care se produc pe cursul fluviului Yangtze.

Cei care sunt împotriva lui vorbesc despre strămutarea celor peste un milion de oameni, despre distrugerea a sute de situri arheologice, a 13 oraşe mari, a 140 de oraşe mici şi a 1 352 de sate. Ei spun că ecosistemul va fi afectat iremediabil, că există posibilitatea ca barajul să se colmateze şi astfel să producă inundaţii, nu să le prevină, şi că barajul a fost construit pe o falie seismică.

Vor trebui să treacă ani până să se vadă dacă aceasta a fost o idee genială sau una dezastruoasă.

CE SUNT

Trei defileuri superbe pe fluviul Yangtze Tot aici, în mijlocul fluviului

Yangtze a fost dat în folosinţă cel mai mare proiect hidroelectric din lume.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Chongqing, apoi cu vaporul.

CÂND SĂ TE DUCI

Octombrie-martie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Chongqing, la capătul sudic al celor trei defileuri.

TREBUIE SĂ ŞTII

Datorită ecluzelor şi instalaţiilor navale, 2 400 km pe cursul fluviului, de la ocean până la Chongqing, sunt deschişi circulaţiei navelor oceanice.