barkanul-cântător

Barkanul cântător

În valea râului Ili, la mică distanţă de malul său drept şi la 50 km de şoseaua dinspre Almatî, se află un peisaj deşertic în care se poate observa unul dintre cele mai ciudate fenomene ale naturii: o dună lungă de 3,2 km şi înaltă de 150 m care scoate nişte sunete nepământene când mergi peste ea şi nisipul se mişcă sub paşii tăi, rostogolindu-se peste marginile dunei.

Sunetul a fost descris ca o sirenă de vapor, ca o melodie cântată cu voce tare sau ca un avion. Duna de nisip mişcător, în formă de semilună, şi altele asemenea ei se află în vestul Parcului Naţional Altîn Emel, care se întinde spre est, în Munţii Aktau. Diversitatea peisajului şi a habitatelor de aici, de la deşertul de lângă râu până la râpe împădurite şi munţi, este şi frumoasă, dar şi ideală pentru observarea animalelor.

Peste 150 de specii de păsări au fost văzute aici şi 70 de specii de mamifere, printre care oaia sălbatică, capra de munte, gazela persană, ameninţatele kulan şi jeiran, vulpea, lupul, catârul sălbatic şi mistreţul. Printre rarităţi se numără leopardul zăpezilor (deasupra), râsul de Turkestari şi ursul roşu. Datorită izolării sale, acest parc bine protejat este un loc liniştit, care însă merită efortul de a fi vizitat.

CE ESTE

O mare dună de nisip care scoate sunete ciudate.

CUM AJUNGI ACOLO

Pe şosea şi nu numai, de la Almatî.

CÂND SĂ TE DUCI

Primăvara, la sfârşitul verii sau la începutul toamnei.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Almatî, la 180 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

Barkanul nu cântă pe ploaie.