Cel mai sudic vulcan activ din lume, muntele Erebus se ridică maiestuos deasupra staţiei de cercetare americane McMurdo şi a celei neozeelandeze Scott Base, ambele situate în capătul sudic al peninsulei Hut Point din insula Ross.
Descoperit de exploratorul britanic James Ross, în 1841, muntele a fost cucerit pentru prima oară în 1908 de membrii unei expediţii conduse de Ernest Shackleton. De la începutul anilor 1970, vulcanul s-a aflat sub observaţie – începând din 1980, chiar sub observaţie continuă prin intermediul unei reţele alcătuite din şase staţii seismice.
În fiecare an, timp de şase săptămâni, din noiembrie până în ianuarie, cercetătorii urcă muntele până la staţiile lor aflate la 3 476 m, pentru muncă de teren.
Vârful muntelui Erebus – 3 794 m – este aproape tot timpul învăluit de aburi. Mai puţin obişnuit, el are un crater exterior, adânc de 100 m şi cu diametru de circa 650 m, în interiorul căruia se află un alt crater, în care se află un lac de lavă înspumată.
Exploziile din interiorul lacului aruncă bombe de lavă care pot ateriza şi la 1,6 km distanţă. Coastele vulcanului sunt presărate cu fumarole sau hornuri de gheaţă înalte de până la 18 m. Acestea au fost formate de căldura care a topit zăpada şi a alcătuit un fel de peşteră prin care aburul ce iese din fumarole îngheaţă în momentul în care intră în contact cu aerul.
Cercetătorii încearcă să afle acum dacă în aceste peşteri calde de gheaţă a existat vreodată viaţă.
Gheţarii se întind de la vulcan până la marginile insulei. Limba gheţarului Erebus are grosimea cuprinsă între 50-300 m şi creşte anual, întinzându-se cu câţiva kilometri peste insulă, în golf, unde pluteşte în apă adâncă.
În 1979, un avion cu turişti care făcea plimbări de agrement din Noua Zeelandă în Antarctica s-a lovit de muntele Erebus, din cauza vizibilităţii reduse. În scurta vară arctică se pot vedea şi acum resturi din epava avionului.
CE ESTE
Cel mai sudic vulcan din lume, acoperit de gheţari, cu un lac de lavă activă în craterul din vârf.
CUM AJUNGI ACOLO
Nu poţi să vizitezi insula Ross decât dacă eşti cercetător. Dar există câteva vase de croazieră care merg spre Antarctica -ar trebui să vezi ce itinerare au.
CÂND SĂ TE DUCI
În timpul verii arctice.
TREBUIE SA ŞTII
Temperatura medie este de -20°C în timpul verii şi de -60° în timpul iernii.