parcul-naţional-emas

Parcul Naţional Emas

Izolatul Parc Naţional Emas este o savană spectaculoasă (cerrado), întinsă pe o suprafaţă de peste 1 300 km2 în centrul Braziliei, împreună cu cealaltă cerrado protejată, Chapada dos Veadeiros, situată mai la nord, alcătuiesc o rezervaţie a biosferei sub patronajul UNESCO.

Platoul de granit, cu o altitudine variind între 400 şi 1 000 m, este un magnific peisaj cerrado: ceruri schimbătoare deasupra întinderilor domoale de iarbă întretăiate de păduri. Câmpul este presărat cu nenumărate termitiere roşii, canioane spectaculoase, reţele dense de râuri şi pâraie cu apă limpede, cascade înalte şi bazine cu apă neagră.

Parcul se află în marele platou cerrado ce desparte bazinele fluviilor Amazon şi Parana şi de aici izvorăsc râurile Araguaia, Formosa, Taquari şi afluenţii lor, care se dispersează pe şes şi pornesc spre Atlantic.

Este locul ideal pentru pasionaţii de natură. Mamifere mari – maimuţe, furnicari gigant, tapiri, capibara, tatu, câini sălbatici, lupi cu coamă, vulpi, căprioare, dar şi pume şi oceloţi – hoinăresc libere, la fel de multe ca în savanele din Africa de Est: 87 de specii în total. Este un paradis şi pentru păsări -aici trăiesc peste 350 de specii, inclusiv şoimi Aplomado, bufniţe de vizuină, papagali cu faţă galbenă şi ara macao.

Muşuroaiele de termite care se ridică suprarealist din pământ pot ajunge la peste 2 m înălţime. Ele sunt folosite ca adăpost de tot felul de creaturi, cum ar fi larvele de cupinzeiro, o insectă luminiscentă. Noaptea ai şanse să asişti la un efemer, dar extraordinar spectacol al naturii, când, după ploaie, peisajul este transformat de apariţia unui uriaş număr de asemenea insecte.

Ele aprind muşuroaiele cu nenumărate luminiţe, transformându-le în veritabili brazi de Crăciun.

CE ESTE

Savană tropicală (cerrado).

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina din Brasilia (700 km) sau din Goiania (500 km) până la Chapadao do Ceu.

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie-octombrie, pentru a evita căldura copleşitoare.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Chapadao do Ceu, la 26 km.

TREBUIE SĂ ŞTII

Este greu de ajuns aici, aşa că trebuie să fii foarte hotărât. Drumurile nu sunt asfaltate în zonă, iar pentru a intra ai nevoie de un permis care se obţine de la centrul turistic din Chapadao do Ceu.