Cerro Aconcagua este cel mai înalt munte din cele două Americi (6 962 m) şi este unul dintre cele „Şapte Vârfuri” – cele mai înalte de pe cele şapte continente. Aconcagua este o masă gigantică de rocă nonvulcanică, plină de gheţari pe văile estică şi nordică. Vârful său acoperit de zăpadă domină peisajul spectaculos al trecătorii Uspallata, care formează graniţa dintre Argentina şi Chile.
Exploratorul englez Edward Fitzgerald a fost primul care a escaladat Aconcagua, în 1897. În 1985, cadavrul mumificat al unui incaş, conservat de ger, a fost descoperit la o altitudine de 5 300 m, demonstrând că civilizaţiile precolumbiene explorau aceste înălţimi.
Tehnic, ascensiunea pe acest munte nu este dificilă, motiv pentru care Aconcagua este adesea subestimat: a făcut printre cele mai multe victime dintre munţii lumii. În fiecare an mor mulţi oameni pentru că nu-şi dau seama de dimensiunea provocării pe care o presupune escaladarea, de aceea nu se pregătesc nici psihic, nici fizic.
Vremea extremă şi imprevizibilă – vânturi puternice, viscole şi furtuni cu descărcări electrice -, dar şi efectele altitudinii pot avea consecinţe funeste; adesea, alpiniştii renunţă din cauza vremii sau a răului de înălţime.
Poţi face drumeţii prin zonele înalte şi sălbatice din jurul muntelui, admirând nenumăratele peisaje splendide, sau poţi să parcurgi unul dintre traseele care urcă spre vârf, potrivit cu experienţa ta în alpinism. Muntele acesta uimitor de frumos, cu râpe pustii, complet lipsite de vegetaţie, aruncă o gigantică umbră pe kilometri buni.
Ajuns în vârf, te afli pe acoperişul Americilor şi vezi într-o parte Oceanul Pacific, iar în cealaltă parte câmpiile argentiniene.
CE ESTE
Cel mai înalt munte din cele două Americi.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până la Santiago (Chile) sau Buenos Aires (Argentina), apoi până la Mendoza, la 182 km de Puenta del Inca.
CÂND SĂ TE DUCI
De la mijlocul lui decembrie până la mijlocul lui martie. În rest, muntele e foarte periculos.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Puenta del Inca.
TREBUIE SĂ ŞTII
Trebuie să obţii un permis din Mendoza. Pentru alpinism ai nevoie de două săptămâni de acomodare, plus cinci zile, cât durează urcuşul propriu-zis.