capul-horn

Capul Horn

America de Sud se termină cu un promontoriu de granit, lipsit de copaci. Acesta este Capul Horn — capătul sudic al Isla Hornos, din arhipelagul chilian Tierra del Fuego (Ţara de Foc). Capul Horn, cel mai sudic dintre toate capurile mari, iese chiar în mijlocul apelor din strâmtoarea Drake, care desparte America de Sud de Antarctica şi marchează graniţa dintre Pacific şi Atlantic.

Apele periculoase de la Capul Horn sunt legendare printre marinari. Vânturi furioase şi curenţi înspăimântători creează valuri imense, înalte de peste 20 m, care, alături de aisberguri, fac ca această rută marină să fie una dintre cele mai riscante din lume.

Înainte de construirea Canalului Panama, în 1914, ruta era foarte frecventată în ciuda pericolelor, mai ales în epoca aventurierilor cuprinşi de febra aurului californian, care considerau că mai riscant e să traverseze marile prerii nord-americane. Sute de corăbii s-au scufundat aici, iar marinarii care au reuşit să înainteze spre vest, ocolind Capul Horn, erau consideraţi o rasă superioară: aveau dreptul să poarte un cercel de aur în urechea stângă sau în sfârc, simbol al autorităţii pe care o dobândiseră.

Arhipelagul Capul Horn este unul dintre cele mai curate ecosisteme insulare din lume şi a fost desemnat rezervaţie a biosferei UNESCO. Rezervaţia acoperă o zonă izolată, locuită de indigeni yagan, trib nomad de pescari a cărui cultură este ameninţată de dezvoltarea economică şi de turism.

Există aici şi o zonă întinsă de pădure temperată neatinsă, păduri subpolare şi tundră, legate printr-un sistem complex de canale, estuare şi golfuri. Apele sunt importante pentru delfini şi balene, iar malurile, pline de plante rare, sunt preferate pentru cuibărit de pinguinii Magellan şi moţaţi – un paradis şi pentru albatroşi, condori, lebede coscoroba şi cormorani.

CE ESTE

Capătul sudic al continentului american. Păduri temperate şi subpolare. Ecosisteme de coastă şi marine.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Ushuaia (sau de la Santiago până la Punta Arenas), cu vaporul sau cu avionul până la Puerto Williams, apoi cu vaporul până la Cabo de Hornos, prin canalul Beagle.

CÂND SĂ TE DUCI

lanuarie-martie, octombrie-decembrie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Puerto Williams.