Churchill se află pe malul vestic al golfului Hudson, la nord de Manitoba. În fiecare toamnă, aici vin mii de vizitatori, dornici să vadă urşi polari (Ursus maritimus), care i-au adus oraşului faimă internaţională.
În timpul sezonului poţi vedea chiar şi 20 de urşi pe zi. Totuşi, la sfârşitul lui noiembrie, atât urşii, cât şi vizitatorii pleacă şi îi lasă pe cei 900 de locuitori cu iarna lor aspră.
Localitatea se află pe traseul de migrare a urşilor polari. Când se întorc după vara petrecută pe uscat, ei se adună la Churchill, aşteptând să se formeze gheaţa pe mare ca să înceapă vânătoarea de foci.
În oraş, urşii sunt atraşi de tomberoanele de gunoi. Sunt animale agresive şi periculoase, dar exemplarele turbulente sunt capturate şi transferate de autorităţi în locuri mai sigure pentru toată lumea.
Ursul polar mascul ajuns la maturitate este cel mai mare carnivor terestru. Blana urşilor polari, aparent albă, este alcătuită din fire lungi, uşoare, goale şi lipsite de pigment, adaptate pentru a maximiza reţinerea căldurii. Labele uriaşe, îmblănite şi în talpă pentru a le proteja de ger pernuţele, distribuie uniform greutatea, astfel încât să poată merge pe un strat de gheaţă care nu ar susţine greutatea unui om.
Din păcate, ursul polar este grav ameninţat de încălzirea globală în lume mai sunt în jur de 25 000 de exemplare, dintre care 60% trăiesc în Canada. Din 1980, numărul urşilor din vestul golfului Hudson a scăzut cu 22% întrucât calota arctică se micşorează rapid.
Urşii au nevoie de platforme îngheţate pentru a-şi vâna hrana de bază – foci. Pe măsură ce Arctica se încălzeşte, urşilor le e tot mai greu să ajungă la straturile solide de gheaţă, iar unii mor de foame, în timp ce alţii mor înecaţi, încercând să ajungă acolo.
CE ESTE
Capitala mondială a urşilor polari.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul sau cu trenul din Winnipeg.
CÂND SĂ TE DUCI
Octombrie şi noiembrie.
NU RATA
O excursie prin tundră, ca să vezi urşi în habitatul natural.
TREBUIE SĂ ŞTII
Dacă vizitezi oraşul vara, poţi să vezi singurele exemplare sănătoase rămase din balenele beluga, care migrează aici în această perioadă.