Turnul Diavolului (Devil’s Tower) este o formaţiune monolitică deosebită care se înalţă în mijlocul unei zone împădurite din apropiere de râul Belle Fourche, într-o zonă sălbatică din nord-estul statului Wyoming. Cum dealul pe care se află are o înălţime de 182 m, iar Turnul Diavolului însuşi are 263 m, această formaţiune este vizibilă de la 160 km.
Format prin intruziunea materialului magmatic acum 50 de milioane de ani, Turnul Diavolului este un exemplu perfect de fracturare columnară şi orizontală. Acest fenomen a avut loc când roca magmatică verde-cenuşie s-a răcit, provocând crăpături din care s-au format aceste coloane multifaţetate (de multe ori hexagonale).
Vârful turtit s-a format probabil în urma întâlnirii dintre roca topită cu un strat de rocă dură care a forţat-o să se întindă.
La început, Turnul Diavolului s-a aflat sub un strat sedimentar de rocă, dar, în urma eroziunii, gresia s-a tocit şi tumul a rămas la suprafaţă. Ploaia şi zăpada erodează continuu rocile de la baza turnului, ba chiar şi turnul, cum se poate observa din coloanele frânte, bolovanii şi stâncile mai mici de la poale.
Pentru numeroase triburi de indieni, Tumul Diavolului este sacru; în legendele lor se spune că monolitul s-a format când trei fete sioux au fost atacate de un urs uriaş. Marele Spirit a creat această stâncă pentru ca fetele să poată sta pe ea, departe de urs, iar acesta, frustrat, a început să zgârie piatra cu ghearele, lăsând adânciturile care se văd şi azi în piatră. în iunie, turiştilor li se cere să nu facă ascensiuni pe turn ca să nu deranjeze ceremoniile indigene de la poale.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina
CÂND SĂ TE DUCI
Perioada ideală este mai-octombrie.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Hullet la 16 km.
NU RATA
Parcul Naţional Yellowstone.
TREBUIE SĂ ŞTII
În 1906, preşedintele Theodore Roosevelt a declarat Turnul Diavolului primul monument naţional. În 1978, Stephen Spielberg l-a folosit în întâlnire de gradul trei.