refugiul-natural-national-peninsula-alaska

Refugiul Natural Naţional peninsula Alaska

Refugiul Natural Naţional Peninsula Alaska a fost înfiinţat în 1980 pentru a conserva viaţa sălbatică de pe uscat şi din apă, pentru a asigura mijloace de subzistenţă diverselor triburi locale şi pentru a păstra calitatea apei. Este un peisaj magnific, cu vârfuri muntoase înalte, văi largi, o tundră unduioasă, lacuri glaciare şi o coastă stâncoasă la Pacific, cu fiorduri şi plaje de nisip.

Refugiul Peninsula Alaska are şi vulcani activi, printre care Veniaminoff. Acest vulcan uriaş – la bază are 48 km diametru, iar circumferinţa craterului atinge la vârf 32 km – a erupt ultima oară între 1993 şi 1995. Nu e doar cel mai mare crater de gheţar din ţară, ci şi singurul gheţar cunoscut din America care are un horn vulcanic activ în mijloc.

În regiune trăiesc numeroase specii: urşi bruni, o populaţie de aproximativ 7 000 de reni de Alaska, lupi, glutoni, vulpi şi castori, precum şi elani, văzuţi prima oară la începutul secolului trecut, acum tot mai numeroşi.

În lacuri, în râuri şi în ocean sunt o mulţime de peşti, printre care cinci specii de somon de Pacific. În largul oceanului pot fi întâlnite vidre de mare, foci, lei de mare şi balena cenuşie migratoare; în zonă există şi peste 200 de specii de păsări, inclusiv păsări răpitoare, păsări de mare, de vânat, de uscat, dar şi de apă dulce, precum raţe, gâşte şi lebede.

Oameni trăiesc în regiune încă de acum 10 500 de ani. Se pare că la început au fost vânători nomazi de reni, dar curând au venit mai aproape de coastă şi au început să pescuiască şi să vâneze şi animale marine. Azi, aici locuiesc aborigeni nativi americani şi inuiţi, care trăiesc din resursele locale.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Anchorage la King Salmon.

CÂND SĂ TE DUCI

Accesibil tot timpul anului.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

King Salmon se află chiar în peninsula Alaska, în interiorul complexului. La refugiu se poate ajunge cu un avion de agrement sau cu barca. Centrul de informare din King Salmon oferă ajutor pentru închirierea unui mijloc de transport şi/sau a unui ghid.

TREBUIE SĂ ŞTII

Vara, temperaturile variază între 0° şi 27°C. Zona mai joasă din golful Bristol primeşte cam 50 cm de ploaie anual, iar în apropierea Pacificului cantităţile de apă ajung la 406 cm anual. În general, ceaţa şi ploaia vin în perioada iulie-octombrie.