Situată pe versanţii estici ai Munţilor Stâncoşi, în regiunea Pikes Peak din Colorado, Peştera Vânturilor (Cave of the Winds) este o vastă reţea subterană de grote săpate în calcar. Explorată şi cartografiată chiar şi în prezent, peştera e considerată a patra din lume ca lungime, având cele mai complexe speleoteme din toate peşterile cunoscute. Până acum s-au cartografiat peste 195 km de pasaje, mai ales de către speologi voluntari.
Cercetarea serioasă a peşterii a început prin 1890 şi primul studiu oficial s-a întreprins în 1902. Totuşi, marea descoperire a avut loc abia în anii 1960, când s-a găsit un coridor numit Spillway. Această descoperire a dus la o alta: spre vest exista o zonă de-a dreptul labirintică. Şi, într-adevăr, mai toate descoperirile ulterioare s-au datorat coridorului Spillway.
Peşterile şi grotele iniţiale s-au format cu circa 320 de milioane de ani în urmă, dar sistemul complex de azi s-a creat în urmă cu 40-50 de milioane de ani, după înălţarea munţilor în care se află. înăuntru există o mulţime de formaţiuni extraordinare, precum coloane, valuri, draperii parietale şi rare formaţiuni cristaline.
După cum îi arată şi numele, peştera e traversată rapid de aer. La intrarea vizitatorilor a fost montată o uşă batantă, dar, mai înainte, cea mai mare viteză a aerului măsurată în peşteră a fost de 120 km/h.
Prin labirintul de încăperi şi pasaje ale peşterii se organizează numeroase tururi ghidate. Unele, cum ar fi Lantern Tour sau Explorer’s Trip, sunt ceva mai aventuroase. Orice variantă ai alege, cu siguranţă vei fi uimit şi impresionat de această minunată lume subterană.
CE ESTE
Un sistem vast de peşteri calcaroase.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina.
CÂND SĂ TE DUCI
Este deschisă în fiecare zi.
CEL MAI APROPIAT ORAŞ
Colorado Springs, la 16 km.
NU RATA
Pikes Peak; grădina din Gods Park.