Denali, cunoscut mai adesea sub numele de McKinley, este un munte maiestuos, impunător, cu vârfuri acoperite de zăpadă, flancat de cinci gheţari mari. Este situat în mijlocul lanţului muntos Alaska şi domină clar Parcul Naţional Denali, în centrul căruia se află.
În limba nativilor athabascan, denali înseamnă „cel înalt“, iar azi, în ciuda polemicilor permanente legate de numele său, mulţi oameni s-au obişnuit să folosească Denali pentru a denumi parcul naţional şi McKinley pentru a desemna muntele din parc.
Lanţul muntos Alaska s-a format cu circa 65 de milioane de ani în urmă, atunci când două plăci tectonice s-au ciocnit, aruncând în sus rocă din miezul Pământului şi alcătuind astfel Denali Fault, cea mai mare falie în scoarţă din America de Nord. Potrivit geologilor, muntele McKinley continuă să se ridice.
Este cel mai înalt vârf din America de Nord, cu 6 194 m, cu o elevaţie şi un volum meii mari decât ale Everestului. Peste 50% din munte este acoperit de zăpadă şi gheaţă, fiind un magnet pentru alpinişti. Teoretic, nu e greu de urcat în vârf, dar condiţiile climatice pe munte sunt cele mai vitrege din lume.
În afară de frigul extrem (care poate ajunge până la -71°C iarna), vânturile cumplite sunt exacerbate din cauza apropierii de curenţii atmosferici de altitudine (jet streams); căţărătorii trebuie să înfrunte şi răul de înălţime cauzat de altitudinea ridicată. Escaladarea acestui munte este periculoasă: 50% din tentativele de a ajunge în vârf au eşuat, iar circa 100 de alpinişti şi-au pierdut viaţa aici.
CE ESTE
Cel mai înalt munte din America de Nord.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina până în parcul naţional sau cu avionul până la gheţarul Kahiltna.
CÂND SĂ TE DUCI
Lunile ideale pentru alpinism sunt aprilie, mai şi iunie.
CELE MAI APROPIATE ORAŞE
Talkeetna, la 120 km, şi Anchorage, la 209 km.
TREBUIE SĂ ŞTII
Prima ascensiune reuşită a avut loc în 1913.