parcul-naţional-serengeti

Parcul Naţional Serengeti

Serengeti se întinde pe 60 000 km2, pe teritoriul Kenyei şi al Tanzaniei, iar 14 763 km2 din această zonă fac parte din fostul Parc Naţional Serengeti, înfiinţat în 1951 pentru protejarea milioanelor de animale care trăiesc aici.

Câmpiile lui domoale sunt acoperite cu ierburi de savană şi pâlcuri de acacia. Cele trei mari feline africane – leu, ghepard şi leopard – pot fi admirate aici, ca şi prada lor: zebre, gazele, antilope şi antilope gnu. Printre mamifere se numără şi elefanţi, girafe, hipopotami, bivoli, rinoceri, hiene şi babuini.

Peste 500 de specii de păsări au fost identificate aici.

În limba băştinaşilor masai, serengeti înseamnă „câmpii nesfârşite“; spaţiul deschis face observarea animalelor foarte simplă, aşa că parcul este un loc popular pentru safari.

De două ori pe an, Serengeti este martorul unuia dintre cele mai măreţe spectacole ale naturii: migraţia în masă, plecarea şi întoarcerea a milioane de antilope gnu, zebre, gazele Thomson, care se duc de aici spre câmpiile Masai Mara din nord, apoi se întorc, în căutare de hrană sezonieră şi apă.

Să vezi şi să auzi turme infinite de animale tropotind pe aceste câmpii este o experienţă pe care nimeni nu o poate uita. Deşi startul migraţiei depinde de momentul sosirii ploii, în general ea are loc în aprilie şi mai, iar întoarcerea se încheie de obicei în octombrie şi noiembrie.

CE ESTE

Unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru safari.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina sau cu un avion închiriat de la Arusha sau Mwanza.

CÂND SĂ TE DUCI

Tot timpul anului este spectaculos, dar sezonul migraţiei, între aprilie şi iunie, este mai frumos.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Arusha, la 335 km.

NU RATA

O plimbare cu balonul deasupra câmpiilor.