oaza-siwa

Oaza Siwa

Această oază izolată din Deşertul de Vest, la marginea Marii Mări de Nisip, aflată la doar câţiva kilometri de graniţa libiană şi la 550 km vest de Cairo, a fost loc de refugiu inii de ani.

Este situată într-o depresiune lungă de 82 km şi lată de 9-28 km. Adâncimea medie este de 18 m sub nivelul mării. Peste 1 000 de izvoare cu apă uşor sărată trec prin stratul de gresie şi ies la suprafaţă aici, alături de trei lacuri mari cu apă sărată.

Apa uşor salină le permite locuitorilor să cultive măsline şi curmale, iar fundul depresiunii este acoperit de aceste pâlcuri dense de copaci. În multe dintre aceste izvoare poţi face baie, iar despre apele lor minerale se spune că ar avea proprietăţi terapeutice. Unul dintre cele mai căutate este Baia Cleopatrei, unde apa iese bolborosind din pământ şi se adună într-un bazin adânc.

Însă îmbăierea în lacul care a aparţinut Oracolului vizitat chiar de Alexandru cel Mare este considerată un sacrilegiu.

Munţii şi dealurile din interiorul oazei au peşteri în care oamenii au locuit ori şi-au îngropat morţii; la aceste peşteri poţi ajunge pe numeroase trasee care şerpuiesc prin zona frumoasă şi liniştită.

Deşi tehnologia începe să-şi facă simţită prezenţa şi aici, iar turismul e în creştere, Siwa este în linii mari un refugiu liniştit şi pur, unde moştenirea culturală a localnicilor e respectată şi conservată.

CE ESTE

Oază îndepărtată în Deşertul de Vest al Egiptului.

CUM AJUNGI ACOLO

Din Cairo, prin Mersa Matruh, cu maşina sau cu avionul din Cairo până la noul aeroport din Al-Alamein.

CÂND SĂ TE DUCI

Primăvara sau toamna.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Siwa

NU RATA

O baie în izvorul Fatnas.

TREBUIE SĂ ŞTII

Ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, iar consumul de alcool e interzis.