lacul-malawi

Lacul Malawi

Malawi este cel mai sudic lac din Valea Marelui Rift African. Format cu circa 40 000 de ani în urmă, este lung de 580 km şi în punctul cel mai lat are 75 km, fiind astfel cel de-al treilea ca mărime din Africa.

Apele lui albastre şi limpezi se află în mijlocul unui peisaj alcătuit din stâncării, văi împădurite, mlaştini, lagune şi stufărişuri.

Cunoscut odinioară ca Nyasa, lacul Malawi are o faună foarte bogată, inclusiv babuini chachma, maimuţe vervet, hipopotami şi porci sălbatici, crocodili şi varani din specia Varanus salvator. Printre păsări se numără şi cormorani cu piept alb, care cuibăresc pe multe dintre insulele lacului.

Însă peştele din lac a făcut ca acesta să fie înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici se găseşte o diversitate de peşte de apă dulce cum nu mai există nicăieri în lume, inclusiv vreo 500 de specii de ciclide. Cam o treime din speciile acestui grup se găsesc aici, iar lacul este extrem de important pentru biologi, care pot studia procesele evolutive ce au avut loc în acest mediu închis.

Însă nu numai oamenii de ştiinţă pot aprecia bogăţia lacului Malawi: departe de aşezările de pe mal, pasionaţii de animale pot crede că se află într-un paradis liniştit.

CE ESTE

Al treilea lac cu apă dulce ca mărime din Africa.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Lilongwe, apoi cu maşina.

CÂND SA TE DUCI

Aprilie-octombrie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Salima, la 20 km

NU RATA

O plimbare cu o barcă tradițională.

TREBUIE SA ŞTII

Lacul este împărţit de Malawi, Mozambic şi Tanzania.