cascada-victoria

Cascada Victoria

Numită Mosi-oa-Tunya (Fumul care Tună) de către indigenii kololo, care au trăit în zonă în secolul al XIX-lea, cascada Victoria este unul dintre cele mai măreţe spectacole ale naturii.

Vaporii de apă ridicaţi deasupra ei pot fi văzuţi de la aproape 65 km distanţă. Fluviul Zambezi curge kilometri buni printr-o vale puţin adâncă pe un platou de bazalt neted, dar în anumite locuri crăpăturile din rocă au expus stratul mai slab de gresie de dedesubt, iar apa a reuşit acolo să-şi facă loc şi să erodeze stânca.

Cei 8 km de defileuri abrupte pe care le-a săpat Zambezi sunt rezultatul a mii de ani de eroziune.

Cascada Victoria nu este nici cea mai înaltă, nici cea mai largă din lume, dar prin faptul că există o singură cădere de apă, cu înălţimea de 108 m şi întinsă pe o lungime de 1,7 km, este considerată cea mai mare perdea de apă din lume.

În punctul maxim al sezonului ploios, debitul cascadei ajunge la peste 546 m3 de apă pe minut.

Întrucât defileul este atât de îngust, e simplu pentru vizitatori să obţină o privelişte spectaculoasă asupra apelor tunătoare de la numai 60 m distanţă; dacă sunt pregătiţi să se ude zdravăn, pot să se încumete la o plimbare pe malul de vizavi.

De pe podul Krtife-Edge poţi vedea cascada principală, Boiling Pot (Oala Clocotitoare) şi Cascada de Est, iar din punctul de observare Lookout Tree şi de pe podul Cascada Victoria vei avea o vedere panoramică asupra cascadei şi defileului.

În perioada martie-mai, când fluviul are cel mai mare debit, poţi să faci o plimbare cu avionul de-a lungul defileului şi cascadei, o experienţă tulburătoare şi o modalitate perfectă de a vedea una dintre cele mai mari minuni ale naturii.

CE ESTE

Una dintre cele mai mari cascade din lume, într-un defileu spectaculos.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Livingstone sau Victoria Falls, cu maşina sau cu trenul de la Lusaka sau cu trenul din Africa de Sud, apoi cu maşina.

CÂND SĂ TE DUCI

larna, când debitul apei este mai scăzut, iar cascada nu e obturată de perdeaua de vapori.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Livingstone, la 10 km.

NU RATA

O plimbare cu avionul.