aria-de-conservare-ngorongoro

Aria de Conservare Ngorongoro

Situată în jurul craterului surpat al unui vulcan străvechi din partea de sud a Văii Marelui Rift African, Aria de Conservare Ngorongoro are un peisaj uimitor, în care trăiesc animale sălbatice de o diversitate fantastică.

Aici sunt populaţii serioase de lei şi gheparzi, dar şi de antilope gnu, zebre, antilope eland, gazele Grant şi Thomson, antilope de munte, hipopotami, rinoceri negri, elefanţi, hiene pătate, şacali şi bivoli. De două ori pe an, milioane de animale migratoare trec pe aici în drumul lor dinspre şi înspre Serengeti, în căutarea păşunilor şi a apei. Peste 550 de specii de păsări au fost identificate în parc, flamingii de pe lacul Magadi fiind poate cei mai interesanţi.

Uriaşul crater s-a format cu circa două milioane de ani în urmă, atunci când vulcanul a erupt violent, iar camera sa magmatică s-a prăbuşit, creând cea mai mare calderă vulcanică nespartă din lume, cu un diametru maxim de 22,5 km şi o adâncime de 610 m.

În restul parcului există şi alţi munţi, inclusiv câţiva vulcani activi, păduri, lacuri şi câmpii întinse. În nord se află muntele sacru al populaţiei masai, Oldoinyo Lengai, defileul Olduvai, unde au fost descoperite scheletele omului modern Homo habilis, dar şi ale primitivului Paranthropus boisei, şi lacul Natron, cu ape pline de carbonat de sodiu, unde mii de flamingi cuibăresc pe mici movile de noroi.

Pentru orice iubitor al naturii, o vizită în acest parc îndepărtat, cu peisaje impresionante şi cu bogăţia lui de animale, este obligatorie.

CE ESTE

Cea mai mare calderă vulcanică intactă de pe Pământ.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la aeroportul internaţional Kilimanjaro.

CÂND SĂ TE DUCI

Viaţa animalelor este spectaculoasă tot timpul anului, dar e deosebită în perioadele de migraţie: decembrie şi iunie.

CEL MAI APROPIAT ORAŞ

Arusha, la 190 km.

NU RATA

Un safari pe jos, însoţit de ghid.